Eram relaxată, liniștită, parcă toată viaţa mea prinsese culorile unui curcubeu. În aer, o atmosfera plăcută îți intra în suflet, împreună cu multă fericire. Simțeam că nimic nu poate distruge, acum, bucuria ce o aveam pe chip. M-am așezat la măsuța din faţa cofetăriei și mă pregăteam să îmi deschid doza de Sprite.
Deși soarele ardea puternic, departe de razele acestuia, am putut zări o lumină neagră, ascunsă în inima mea. El, împreună cu amicii săi, părea cel mai fericit om din lume. Dacă aş fi lăsat-o liberă, inima mea s-ar fi lăsat convinsă și ar fi disperat să îi mai atingă, măcar o dată, sufletul. Nu am dorit să îi observ chipul, deoarece am simțit că, bucățelele de gheaţă din inima mea, se vor întări. M-am abținut să îl privesc, am luat o gură din băutura de pe masă și am încercat să mă gândesc la altceva. Căldura din sufletul meu a început să fie doborâta de inundații, din lacrimile pe care nu le puteam arăta sau chiar irosi. Nu puteam fi văzută, iarăși, ca o ființă slabă ce sunt.
Poate că legăturile dintre noi s-au rupt de tot. Poate că asta trebuia să fac de mult timp, să trec mai departe. Se spune că timpul le șterge pe toate, dar ''să treci mai departe'' nu a fost niciodată ușor. Sper că e fericit și mulțumit, dar, cu toate astea, aş fi vrut ca eu să fiu motivul zâmbetului sau. Imposibil, nu ? Sunt aproape sigură că niciodată nu a fost fericit datorită mie. Sunt sigură că am fost în plus în viaţa lui simpla și diferită de a mea.. Totuși, imaginea aceasta nu îmi va fi ușor ștearsă din minte. Până la urma, e una dintre singurele amintiri rămase de la el.
Ceva știu. De un lucru sunt absolut sigura: oricât aş încerca vreodată să îl acopăr, să îl dau la o parte din calea mea, nu va dispărea niciodată. Iar dacă nu-l voi mai vedea, persoana lui va fi întotdeauna în inima mea, într-un colţ, bine păzit, rămânând prima mea dragoste, pentru că AMINTIRILE NU MOR NICIODATĂ...
0 comments:
Post a Comment