Ella..

                           Povestea Ellei

                                 Partea a 6-a

      Dezamăgită, Sophie se îndreptă către bucătărie, ezitând să îi mai spună o vorba fetei sale. Cuvintele dure, pe care i le-a spus, o străpungeau asemenea unui pumnal, atât pe ea, cât și pe Ella. Știa că nu a făcut bine, că, prin tot ce i-a spus, nu a făcut decât să o rănească, deși avea dreptate. ''E mare acum, nu mai e fetiţa mea..Dar asta nu mă va opri să o protejez.''

      O mulțime de lacrimi îi mângâiau Ellei faţa palidă..ochii i se înroșiseră, însă era o persoană puternică. După câteva minute de plâns, s-a ridicat și a ieșit din cameră, arătându-se imuna. Simțea că trebuie să facă o plimbare. Aproape că nu era nimeni pe strada, cerul fiind acoperit de nori negri, care păreau a o liniști. Ar fi vrut să înceapă o furtuna, care sa o ia și să o ducă departe, dar, după toate acestea, nu ar fi putut să își lase mama singură. O colegă de facultate se apropie de ea, ba mai mult decât o colega. Una dinte prietenele acelea, care, dacă îți află un secret, devii popular în oraș. Era blonda și avea ochii căprui. Îmbrăcată în haine de firma, o puteai confunda cu o vedeta. Din nefericire, creierul ei nu era la fel de ''elegant''.

      -Hey, Ella ! Ce faci tu ?

      -Hey, Emily ! Mai nimic, tu?

      -Bine, fată. Am auzit că te vezi cu un băiat.

      -De unde ai aflat asta ?

      -Te-au văzut niște colege într-o mașină superba. Dar ai grija, băiatul e cam ciudat.

      -Ce vrei sa spui ?

      -N-are familie. Dacă i-a ucis el, înseamnă că bea, fumează și...cine știe..poate se droghează.

      -Nu aveți dreptul să îi comentați viata..nu e vina lui că nu are familie, chiar nu înțeleg cum gândiți asemenea lucruri.. Oricum, e treaba mea ce fac.. ( zâmbește ironic.. băiatul ăsta o schimbase în rău..)

      -Ok, fă ce vrei. Doar să fii fericită..Mai vorbim ! (deși era invidioasă pe Ella și nu putea ţine secrete, o iubea ca pe o soră, pentru că i-a fost mereu aproape)

     -Pa, Em !

      Ceva vibra în buzunarul Ellei. Era telefonul. Da..el..el suna. Însă ea nu voia să-i mai răspundă, avea o urma de neîncredere. Totuși, ce să-i facă? Îi va spune că nu a auzit telefonul, nu avea starea potrivită pentru a vorbi cu el. A insistat încă o data și a renunțat. Norii nu dispăruseră, ba chiar începuse să bată vântul puternic. Câteva picături i-au atins faţa. Începuse să plouă. Întotdeauna și-a dorit să se plimbe, prin ploaie, singură. Însă liniștea și fericirea au fost de moment. BMW-ul lui John era în spatele ei.