Ella..

                                      Povestea Ellei

                                                  Partea a 5-a

      Telefonul suna. Inima Ellei începuse să bată, încât simțea că i se cutremură tot corpul.

      -Bună, Ella !

      -Oh..Jack..Bună ! (vocea îi tremura)

      -Frumoaso, vrei să vii afară puţin? Sunt chiar aici. (încântat)

      -Ce? E mama acasă, cum să ies? Nu vreau să te cunoască..

      -De ce? Sunt iubitul tău acum. Cred că am tot dreptul să fiu cunoscut de viitoarea mea mamă.

      -Mamă?..

      -Da. O să ne căsătorim, într-o zi, nu?

      -Să vedem cum ne înțelegem și..poate..

      -Ne vom înțelege de minune. Vino, te rog. Am ceva pentru tine.

      Ea închide, își schimbă hainele cu unele mai elegante și se mișcă ușor, reușind astfel să treacă neobservată.

      -Iubito, aici sunt ! ( se auzi un foșnit din spatele casei )

      -De ce ai venit ??

      -De ce să nu vin ? E casa iubitei mele, vin când vreau.  Ţi-am cumpărat un maiou roşu..sper să-ți placă.

      -E extrem de decoltat ! Cum să port aşa ceva? Nu mă îmbrac..mii pare rău, îl voi lua pentru tine, dar.. nu e genul meu, nu ma pot îmbrăca pe strada, de parcă aş fi în club.

      -(Își ținea furia în frâu cu greu) Bine.. Când vii să-mi vezi apartamentul?

      -Suntem împreună de foarte puţin timp..

      -Te rog..( o lacrimă putea fi observată în colţul ochiului stâng, probabil, un mod de a o induce în eroare perfect pe eroină)

      -De ce..nu..ok, voi încerca să vin..pentru tine.(zâmbește)

                          ......

      -Ella! Ella! Unde ești, draga mea?

      -Mama ! Trebuie sa plec ! Pa !

     -Stai!..( o trage violent și o sărută..)

     -Lasă-măăă, acum !

     -E..Ce faci?! Cine e el? Ce cauta în gradina noastră?!

     -Mama, stai, pot sa îți explic. E colegul..

     -Ce coleg?! Nu are ce cauta aici. Afara!

     John se retrage, fericit că a reușit să o sărute pentru prima data, pe fata frumoasă, naivă..și, totuși, pe care o iubea. De aceea a tras de timp. Cu cât mama ei afla mai repede, cu atât devenea mai ușor a lui. Ella încremenise de frică. Nu avea nicio scuză pentru înșelarea făcută propriei mame.

     -Cum îndrăznești să aduci un necunoscut în apropiere de casa mea?!

     -Mamă..îmi pare rău...nu am ce să spun, ai foarte mare dreptate !..Doar..

     -Nu! Ţi-am zis să mi-l prezinți, dar tu, nu! Crede-mă..dacă ai fi făcut-o, nu aş mai fi fost atât de supărată !! Vreau sa fii bine..să îi cunosc pe cei din jurul tău, cât mai trăiesc.. Cum pot să am încredere în tine acum.. ?

     -Mama..am douăzeci și unu de ani. Cred ca îmi pot purta de grijă și singură. Tu ești aici ca să mă iubești și să mă susții. Lasă-ma să greșesc, și atunci am să-ți dau dreptate. Dar dacă nu ma lași, cum voi ști ce e corect și ce nu ?

     -Am avut grijă de tine singură atâția ani..și asta e răsplata mea?

     -Mamă, nu înțelegi ! .. Eu..

     -Îmi pare rău ca stau în calea ta, te las sa faci ce vrei, de acum înainte, dacă asta e ceea ce îți dorești.

     -Da, dar o sa ma susții, nu ? O sa fii aici de câte ori voi avea nevoie?

     -Desigur, însă orice decizie vei avea de luat în viata, o vei lua tu. Nu mă mai implic..