Only a thought

  Doar un gand..

   M-am trezit târziu azi.Era 7.52.Nici nu am apucat sa arunc o privire pe geam, ca am auzit ploaia.Picura groaznic.Toată noaptea plouase, probabil de atâta durere.Durerea pe care nu o simt doar eu, ci toți adolescenții care au fost loviți de flacăra dragostei.Asa ca mi-am adus aminte de el..M-am ridicat din pat și am alergat către bucătărie.Trebuia sa mănânc, dar ceva ma oprea.Aveam un gol un stomac, un gol arzător..și nu, nu era de foame.
  M-am saturat cu un sandviș și m-am îndreptat spre sufragerie.Cartea ''Frații Jderi'' parca ma aștepta.Am început sa citesc..Iubesc sa citesc ! Știi de ce? Pentru ca e o alta lume, în care nimeni, în afara de personaje,nu exista.El dispăruse.Nu mai era. Eram doar eu, într-o poveste diferita. Dupa 2 ore de citit, am revenit în lumea reala.Parca îmi păruse rău ca m-am oprit.Dar maine e o noua zi, nu?
  Soarele este iar pe cer.Ma uitam pe geam și am fixat cu privirea acea cărare, pe care am parcurs-o odată.Nu singura,bineînțeles, ci cu ..el.Soarele strălucea atât de tare, încât puteau fi observate amprentele noastre.Îmi era frica de fiecare ploaie care se așternea asupra locului. Daca amprentele dispăreau, ce amintiri mai aveam ?Da..e adevarat..dacă ar fi existat iubire din partea lui, nu m-as fi temut, pentru ca am fi cutreierat cărarea din nou.Am plecat de la fereastra, pentru ca amintirile se scurgeau cu fiecare minut trecut.
  Am ajuns în fata laptop-ului, voiam sa schimb o vorba cu prietenii mei.Pana și aplicația simpla, Messenger, nu mai e la fel. Aștept sa îl vad la Online. Dar nu e..și nici nu va fi..Îmi iubesc prietenii.Poate ca nu le-am spus-o niciodată, dar , dacă nu ar fi ei, nu știu ce as face.Fiind plictisita de Internet, am observat telefonul.M-am apropiat ușor, sa verific mesajele.Niciunul de la el.Sunt conștientă ca nu va mai trimite nimic, dar asta nu ma oprește sa sper. Si nimeni nu înțelege : prieteni  ,familie, eu. Eu..da, eu..Nici eu nu ma înțeleg.Ma confrunt cu mine însămi.Știu ca nu e bine ce fac, dar o fac.
  Toți îmi spun sa plec. Dar nu pot. De ce sa nu ma agat de acel fir minuscul, aproape invizibil?De ce sa ma prefac ca nu exista? De ce, dacă pot și vreau ? Nu.. nu tine de încăpățânare, asta sunt eu.Cine nu ma vrea, poate sa plece.Cine nu ma suporta, e liber sa ma lase. Oare asta a făcut el ?..
  Doi ani, de doi ani ma lupt cu aceste trăiri ! Deja e prea mult, fiecare dimineață ma prinde cu el în gând, fiecare film de dragoste ne surprinde pe noi, dar realitatea? Nu e despre noi..In aceasta relație, noi am fost personaje.Dar nu principale, ci episodice.Eu sunt încă aici, el s-a plictisit de rol. Știam ca o va face, dar nu atât de devreme.
 Dar eu..eu când ma voi satura, ce se va alege de iubirea care părea de nedistrus ?